Prelungirea tineretii cu ajutorul riturilor tibetane

Reîntoarcerea vârstei biologice

Curăţarea centrilor de putere

Sincronizarea centrilor de putere

Recuperarea virilităţii şi feminităţii

Flexibilizarea tendoanelor şi articulaţiilor

Izvorul tineretii

Trăim într-o lume în continuă mişcare, însă corpurile noastre fac de o sută de ori mai puţină mişcare decît acum o sută de ani. Tot mai mulţi resimt efectele stilului de viaţă modern asupra sănătăţii.

Este timpul să ne întoarcem la înţelepciunea străveche a simplităţii, practicînd Cele 5 rituri pentru reîntinerire.

Aceste 5 rituri au un efect neîntrecut de nicio practică fizică, efectul de a reîntoarce ceasul biologic, producând efectiv reîntinerirea fizică.

Este un sistem care cere foarte puţin, însă oferă o vigoare stabilă, care creşte în timp odată cu practica.

Efectele se răsfrîng automat asupra stării psihice, generând o stare de confort şi armonie internă.

Spre deosebire de antrenamentele fizice obişnuite, această practică include elemente de alchimie internă, care dezvoltă în acelaşi timp Apa şi Focul din corp. Sistemele care dezvoltă doar Focul aduc rezultate rapide, urmate, într-un timp relativ scurt, de procese de degenerare precum uscarea şi îmbătrânirea prematură.

Sunt multe istorisiri si povesti despre lamasii ciudati si invaluiti in mister numiti uneori chiar supraoameni ce locuiesc in zona Tibetului, care uimesc intreaga lume cu capacitatile si puterile lor incredibile si inaccesibile omului de rand. Multi au auzit de “testul de initiere” ce are loc iarna, in nopti geroase, cand discipolii dezbracati, se invelesc pe rand, cu mai multe cearsafuri ude, pe care le usuca cu caldura degajata de propriul lor corp.

Mai putin cunoscut este poate ordinul lamasilor “Lung – Gom – Pa”, care isi ingreuneaza corpul cu lanturi si alte obiecte metalice, dupa care sfideaza legea gravitatiei, deplasandu-se cu o viteza incredibila, in salturi de pana la 10 metri. Lista “puterilor” acestor oameni poate continua cu mersul pe apa, sau prin foc, cu demonstratii de telekinezie, telepatie, vederea viitorului, a aurei, vindecari miraculoase si multe altele, aproape la nesfarsit.

Totusi, una din cele mai interesante capacitati ale unora dintre acesti oameni, pare aceea de a nu imbatrani. Aceasta a fost dezvaluita prima data lumii occidentale, de Peter Kelder, in 1939, in cartea sa “Ochiul Revelatiei (The Eye of Revelation)”, in care autorul afirma ca a aflat despre Ritualul Tibetan de la un fost colonel al armatei britanice, care a servit in India.

Conform autorului, colonelul Bradford (pseudonim) a gasit in acea parte a lumii lamaseria unde se practica Ritualul, a exersat cativa ani si s-a intors complet reantinerit, invatandu-i la randul sau pe altii.

Originea Ritualului, e foarte discutata si disputata, unii atribuind-o sistemului de exercitii tibetane (’phrul ‘khor). Altii spun ca face parte din Yoga, iar alte factiuni sustin ca cele cinci exercitii (ritualuri) preced Yoga cu cel puti 700 de ani, deci nu au nici o legatura cu aceasta.

Ce este cert, in privinta ritualului tibetan?

Cele 5 exercitii, combina rotirea cu patru miscari, intalnite in posturile din yoga.

Atunci cand Campul Energetic de Lumina devine toxic, in urma poluantilor din mediu si a celor emotionali, chacrele se infunda. Procesul este analog unui motor ale carui pistoane sunt blocate in mocirla. Chacrele se infunda cu reziduuri si incep sa se invarteasca alene, astfel incat nu mai avem energie si devenim usor iritabili sau deprimati. In cele din urma, ele se inchid, iar sistemul nostru imunitar cedeaza.

Calitatea rezervelor de combustibil din Campul Energetic de Lumina ne influenteaza longevitatea. Atunci cand rezervele noastre de energie devin toxice, chacrele transporta aceste toxine inspre sistemul nervos central si ne imbolnavim sau chiar murim. Eficienta cu care ne inoim rezervele de energie determina cat de activi si de sanatosi ramanem.

Calitatea rezervelor noastre de energie de Lumina influenteaza pana si felul in care imbatranim. Oamenii de stiinta care studiaza imbatranirea au descoperit ca ceasurile biologice din corp nu actioneaza dupa timpul liniar. Celulele noastre nu au un numar limitat de ani.

In schimb, au un numar limitat de viatii,un numar limitat de dati in care se pot multiplica sau si isi pot face copii fidele. Sa spunem, de exemplu, ca celulele ficatului isi pot face o suta de copii, inainte de a incepe sa cedeze. Daca ai ingheta niste celule hepatice dupa patruzeci si noua de replicari, ele ar continua sa se divida de inca cinzeci su unu de ori. Chiar daca fiecare celula poate avea o suta de vieti, obiceiurile tale alimentare si stilul de viata vor avea mare influenta asupra calitatii vietii. Daca vei consuma cantitati mari de alcool, vei reduce durata de viata a ficatului. Tot atat de importanta pentru longevitate, ca si stilul de viata si dieta, este calitatea rezervelor din Campul Energetic de Lumina.

Chiar daca nicio proba de laborator nu coreleaza rezervele campului luminos cu durata de viata a celulelor, samanii considera ca puritatea si calitatea acestor energii vitale este o determinanta a longevitatii. Atunci cand ne aflam intr-o stare de stres emotional sau fizic, ne irosim foarte repede rezervele de combutibil, care scad in mod periculos. Campul Energiei Luminoase, asemenea unei baterii, poate opera la capacitate maxima doar atunci cand devine capabil sa se regenereze. Cu totii cunoastem oameni care au imbatranit brusc, dupa un divort ori pierderea unei persoane dragi.

De cat de bine pastram si ne regeneram rezervele de Lumina, depind durata si calitatea vietii noastre. O chacra curata este capabila sa atraga energie naturala, pentru a umple rezervele din Campul Energiei Luminoase, pastrandu-ne sanatatea intr-o stare exceptionala. Procesul de Iluminare poate fi, de asemenea, folosit pentru a atinge superlongevitatea. Biologii compara cateodata procesul de imbatranire a celulelor, cu efectuarea unei fotocopii a unei fotocopii.

La cea de-a 99-a fotocopie, imaginea incepe sa devina neclara. Cand ne apropiem de varsta de patruzeci de ani, pielea noastra incepe sa isi piarda elasticitatea ,ridurile superficiale din jurul ochilor devin tot mai pronuntate si incep sa apara ridurile adanci.

Ce bine ar fi daca am putea gasi imaginea originara, ca sa-i facem o copie!. Prin Procesul de Iluminare putem face o copie a primei imagini. Ne putem informa corpurile de la aceasta sursa originara, care informeaza tot ceea ce inseamna viata. Aceeasi sursa care informeaza copacii si Calea Lactee ne poate informa si pe noi, atunci cand practicam vindecarea prin intermediul Campului Energetic de Lumina.

Rotirea supune corpul unei forte centrifuge, iar celelalte 4 exercitii realiniaza energiile alchimice care circula de-a lungul coloanei vertebrale (foc, apa, aer, pamant) si readuc functionarea chakrelor in parametrii normali, ceea ce curata aura, revitalizeaza si reechilibreaza intregul organism, cresc vitalitatea si reduc efectele imbatranirii. La varsta de 25 de ani chacrele ating maximum lor de viteza si functioneaza la intreaga capacitate Pe parcursul inaintari in varsta unele chacre datorita ritmului dezechilbrat de viata, isi incetinesc rotatia., ducand in felul acesta la disfunctionalitati in organism.

Riturile tibetane aplicate sarguincios zilnic, restabilesc aceasta viteza de rotatie si de sens al rotirii, ca la 25 de ani, echilibrand si revitalizand astfel toate functiile. Se are in vedere, de asemenea ca aceste rituri sa devina maxim eficiente, sa fie potentate si printr-un regim echilibrat de viata in care dieta si relaxarea joaca un rol primordial.

Dr Douglas James Cottrell 5 Tibetan Rites Yoga

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *